Ministerul pentru Mediul de Afaceri îi răspunde lui Ioan Bălan privind perspectivele angajărilor în Regiunea Nord-Est cu o listă de programe, inclusiv cu un program finanțat din fonduri elvețiene


Intră acum și în grupul de

 

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat(MMACA) i-a transmis deputatului PNL de Suceava o listă a programelor de stimulare a IMM-urilor la întrebarea acestuia privind perspectivele privind angajările în anul 2017 în Regiunea Nord – Est, menționând că pentru regiunea Nord Est există un program pentru IMM-uri finanțat din fonduri elvețiene.

 

Astfel, în răspunsul transmis deputatului sucevean, MMACA arată că asigură elaborarea, gestionarea și monitorizarea implementării proiectelor și programelor pentru stimularea înfiinţării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și a societăţilor cooperative, precum și pentru creșterea competitivităţii și eficienţei acestora în condiţiile mediului concurenţial și ale fenomenelor specifice economiei de piaţă.

„Pentru sprijinirea antreprenorilor au fost bugetate următoarele programe naţionale, derulate prin intermediul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ și Antreprenoriat – MMACA:

  1. Programul pentru stimularea inființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation –

România”;

  1. Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii;

  2. Programul naţional multianual pentru susţinerea meșteșugurilor și artizanatului;

  3. Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor și serviciilor de piaţă;

  1. Programul UNCTAD/EMPRETEC-Romiinia     pentru   sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii;

  2. Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii;

  3. Programul naţional multianual de microindustrializare.

 

„Rezultatele specifice ale activităţii direcţiilor de specialitate și a celor opt oficii teritoriale pentru IMM și cooperaţie aflate în coordonarea ministerului sunt crearea și păstrarea de noi locuri de muncă în economia naţională, inserţia șomerilor și a absolvenţilor în câmpul muncii, creșterea numărului de IMM nou înfiinţate, creșterea gradului de tehnologizare cu echipamente noi, inovative, creșterea numărului de IMM în mediul rural. Acestea sunt obţinute în urma implementării anuale a programelor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi și de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel naţional și local, prin facilitarea accesului la finanţare în funcție de cheile de interes ale Guvernului: punctaj suplimentar pentru număr de locuri de muncă nou create, inserţie șomeri și absolvenţi, achiziţii de tehnologii noi, inovative, activitate IMM în mediul rural etc”, se arată în răspuns.

MMACA mai menționează că se va lansa și un program de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020. Program prin care se finanțează prin alocaţie financiară nerambursabilă participări individuale la târguri și expoziţii internaţionale organizate în străinătate, cu stand propriu; participări individuale la misiuni economice organizate în străinătate; crearea identităţii vizuale a unui operator economic român (marca, sigla, slogan); realizarea unui site pe internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului și a produselor promovate, în limba româna și cel puţin într-o limba de circulaţie internaţională; participări la cursuri de pregătire, în ţară și/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe; documentare de piaţă și alte tipuri de activităţi de promovare și susţinere a internaţionalizării.

MMACA mai arată că este furnizorul și administratorul schemei de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii de către întreprinderile mici și mijlocii în toate sectoarele de activitate, iar din bugetul maxim, suma de 270 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 60 milioane euro, va fi alocată în mod egal și distinct celor trei zone-pilot pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul naţional în vederea îmbunătăţirii situaţiei socioeconomice a locuitorilor din zonele­ pilot de intervenţie Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munţii Apuseni și comunităţile marginalizate din Moldova.

Mai mult, printre instrumente financiare de sprijin pentru IMM-uri (destinate inclusiv regiunii nord-est și finanţate din diverse surse intemationale) Ministerul menționează și Programul Româno-Elveţian pentru IMM-uri derulat de MMACA în parteneriat cu CEC Bank (în condiţii preferenţiale la o rată a dobânzii de ROBOR la 6 !uni + 1%) a IMM-urilor din producţie, turism, domeniile medical și al comercializării echipamentelor cu eficiență energetică sporită, transporturi și depozitare, informaţii și comunicaţii, bugetul total al programului fiind de aproximativ 132 milioane lei, din care 70% din bugetul Programului reprezintă contribuţia elveţiană, iar 30% din buget reprezintă contribuţia totală a CEC Bank.

„Durata implementării Programului Româno-Elveţian pentru IMM-uri este de cinci ani (2014 – 2019). Un solicitant poate beneficia de o singură finanţare de până la maximum 549.240 lei, care poate fi acordată în întregime, printr-un singur contract de credit, sau în tranșe, pe baza de acte adiţionale/contracte noi de credit valabile în perioada de implementare a programului. Creditul poate fi accesat la oricare dintre unităţile teritoriale ale CEC Bank din ţară. Creditul este acordat IMM pe o perioada maximă de 60 de !uni/ 5 ani”, arată ministerul.

MMACA precizează că toate măsurile și instrumentele care au fost prezentate împreună cu altele ce urmează a fi luate pe parcursul actualei guverniiri, vor putea duce, în condiţiile menţinerii actualei evoluţii pozitive a economiei naţionale, nu numai la stoparea declinului socio-economic și demografic, dar și la relansarea activităţii economice și sociale a regiunii nord-est, precum și a altor regiuni/zone similare din România, ceea ce va avea drept consecinţă creşterea numărului de salariaţi în toată ţara.(N.B.)


Intră acum și în grupul de